timidus-essensis

Si daca nu
mi-as fi zis de atatea ori – cand are cineva o problema in viata, si ti-o
impartaseste,  nu sari.

Nu sari s-o
incurajezi entuziast, mai ales daca e o fata, chiar daca tu crezi ca ai
inteles care e problema ei, legand-o de ceva foarte asemanator care ti s-a
intamplat. Incurajarea in sine e un gand bun, dar felul in care o faci poate
strica mai mult decat ajuta. Viziunea ta asupra vietii poate parea universal
aplicabila si de elementar bun simt, dar nu e neaparat asa. Pentru ca se
bazeaza pe ce vrei tu de la viata, pe posibilitatile si limitele propriei
persoane – altii poate pot/vor mai mult, avand alt bagaj, ori tu n-ai de unde
sa stii daca nu INTREBI.

Ar fi
trebuit, evident, sa las sa dospeasca si abia apoi, a doua zi, sa-mi pun problema
ce si cum sa zic. Si, eventual, sa fi aruncat o intrebare in loc sa ma arunc in
incurajare (laaaaas’ ca nu-i asa grav) precum inconstientii care se arunca in
butoaie in niagara. Adica, fata tocmai iti spune ca e suparata, carevasazica “e
grav”, si tu zici “nu, nu e grav, stai sa-ti explic eu”?

Pai imi
inchipui cum as reactiona eu, si nu e prea pozitiv. In cel mai bun caz, “zone
out”, “se rupe ceva”, si data viitoare caut alt debuseu. Ceea ce s-a si
intamplat :).

Invatatura
de minte… a nu stiu cata oara. Ma tem nu cumva canalul de comunicare dintre cele
doua Maimute de pe umerii Stang si Drept sa fie atat de lat, incat invataturile
de minte intrate pe o ureche, de obicei prin Maimuta de pe Umarul Stang, trec
in viteza prin cap si ies pe langa Maimuta de pe Umarul Drept, cand nu e
atenta. Si nu prea e atenta.