La semafor
13 Octombrie 2008 de timidus-essensis
Am văzut-o prin geamul restaurantului, în timp ce aşteptam la trecerea de pietoni. Era chiar cu faţa spre mine, la masă cu un individ. Frumoasă… brunetă, cu părul buclat prins la spate, ten mai degrabă deschis, buze pline exact atât cât trebuie, ochi de căprioară, îmbrăcată într-o cămaşă albă simplă… ahh… cap numai bun de pus pe piept şi dezmierdat.
Conform tradiţiei, când s-a uitat spre mine fugitiv n-am fost în stare să-mi desceştez fălcile, plecând privirea. Dar apoi m-am uitat din nou la ea, şi ea la mine, şi… am reuşit. I-am zâmbit! Întâi, nici o reacţie. Am insistat însă, la următorul “contact”, şi, minune, mi s-a părut că a zâmbit şi ea!
A fost prea mult… sistemele s-au supraîncălzit, ledurile au început să se aprindă bezmetic, sirenele să sune, aburii virtuali au început să iasă pe urechi, Maimuţa De Pe Umărul Stâng, cea empatică, a leşinat, iar eu, în punctul culminant al acestui haos… m-am uitat rapid în altă parte.
Când, enervat, mi-am forţat din nou privirea spre ea, deja era cu privirea în dreapta, în timp ce bea ceva dintr-un pahar.
Apoi s-a făcut verde la semafor, şi am trecut.
început şi… sfârşit :).
dacă ai vorbit serios, merci. dacă ai glumit, tot merci :).
[Reply]
Frumos şi pasionant, e ca un început de roma. Te ţine cu sufletul la gură!
[Reply]
am inteles, s-a notat :).
[Reply]
Noi, cei de la Ziarul Strada Mare, vorbim întotdeauna serios. Inimă bună!
[Reply]
ce s-ar fi putut întîmpla dacă
semaforul s-ar fi blocat pe roşu?
[Reply]
nimic.
dar imi place cum gandesti :).
[Reply]