mărunt
12 Februarie 2009 de timidus-essensis
Articol publicat in: Personal
- Nu vă supăraţi, aveţi să schimbaţi o bancnotă în mărunt?
- Ăă.. să mă uit. [ştiu că n-am, dar mă caut prin buzunare
să trag de timp, e drăguţă]. N-am, din păcate. ("Dar vă invit la o
cafea peste drum, şi ne schimbă acolo.")
să trag de timp, e drăguţă]. N-am, din păcate. ("Dar vă invit la o
cafea peste drum, şi ne schimbă acolo.")
- Bine, nu-i nimic, mulţumesc oricum.
- Cu plăcere. La revedere.
- La revedere.
De prisos spus, propoziţia din paranteză (how cheap is that, by the way) a fost doar în gândul meu, şi doar după ce am plecat.
Ştiu că o să te enerveze ce-o să-ţi spun, pentru că sunt sigură că ţi s-a mai zis, dar actul în sine (de a ţi-l transmite) e în concordanţă cu mesajul: Începe să trăieşti în realitate. Fă în viaţa reală tot ce scrii aici că ai vrea să faci, dar nu poţi pentru că eşti prea timid. Eu aş fi încântată dacă un băiat mi-ar vorbi aşa! Asumă-ţi, domnule, rolul de bărbat şi fă primul pas. Fă-l şi pe al doilea, dacă e nevoie. Dar fă-o, că trece viaţa pe lângă tine, pe lângă noi! It’s a game of give and take, pentru noi toţi şi toate.
[Reply]
Îţi răspund ce le-am zis şi celor care mi-au mai zis :-):
1) E uşor "de pe margine". După cum poate se observă, majoritatea "replicilor" îmi vin DUPĂ ce a trecut faza. În momentul acţiunii sunt paralizat. E exact acel "dar nu poţi pentru că eşti prea timid". Chiar nu poţi :-). Iar faptul că ţi se spune mereu "nu e în regulă ce faci", nu face decât să te convingă că… nu eşti în regulă. Ghici cât curaj îţi dă asta :-)).
2) Când am reuşit totuşi să trec peste timditate, în vasta majoritate a cazurilor am dat cu bâta în baltă, ceea ce nu a făcut decât să mă trimită înapoi în carapace.
Asta nu înseamnă că nu apreciez gestul :-). Şi chiar îţi urmez sfatul într-o oarecare măsură – acest blog însuşi e un fel de exerciţiu de "exorcizare". Tot e ceva, nu?
[Reply]
Totuşi, mi-ar plăcea să citesc în blogul tău şi despre reuşite. Altfel, zău, devine monoton, enervant.
Timiditatea se poate trata şi mai eficient decât scriind într-un jurnal public. Principiul general este să te expui cât mai mult situaţiilor în care trebuie să-ţi înfrîngi timiditatea (ca la fobii). Fă cursuri de actorie (ca hobby), ia lecţii de dans, cântă într-un cor, fă sport. Într-un cuvânt – socializează, pune carapacea pe foc. Totul e să te decizi ce vrei să faci cu tine şi cu viaţa ta. Vrei să te laşi subjugat de umori sau vrei să preiei conducerea? Vrei să evoluezi sau să rămâi blocat într-un anume gen de existenţă?
[Reply]
Dragă Dana – viaţa e uneori monotonă şi enervantă, nu cum ne-ar plăcea :-). Nu e ca-n filme :-)).
Pe de altă parte, ai dreptate, unele aspecte pot fi sub (relativ) control, totul e să conştientizezi asta şi să… vrei să schimbi.
Sugestiile tale sunt interesante (îţi mulţumesc atât pentru ele, cât mai ales pentru faptul că-ţi pasă!). Am o singură întrebare retorică – de ce aş face de bunăvoie ceva care nu-mi place? "Socializarea", de exemplu.
Şi tot eu răspund – probabil o voi face când "costul de oportunitate" va fi destul de mic relativ la nevoi.
Până una alta am întrezărit o virtute în a mă accepta aşa cum sunt, pur şi simplu. Mă înşel?
[Reply]
Stii, de fapt nu te accepti asa cum esti. Sau nu ne arati noua ca te-ai accepta. Nu pari foarte multumit de timiditatea ta. ;)
[Reply]